Barcelona

… O să povestesc imediat şi despre cum au fost ultimele câteva zile pt mine dar vreau să încep cu o poveste despre ultimele câteva minute pentru că au fost frumoase. M-am uitat pe TVR1 la o emisiune cu Johnny Răducanu. Trebuie să recunosc că nu prea am avut răbdare să îl ascult până astăzi. Dar asta nu e genul de revelaţie care să producă regrete. Am constatat că îmi place felul în care vorbeşte (o română simplă, cu expresii, cu proverbe, folosind cuvinte ca “mâţă” alături de care mai scapă câte o frântură de franceză sau de engleză), ceea ce spune, mi-a plăcut şi pentru că uneori mi s-a părut că seamănă cu dirigintele meu din liceu. E fascinant să asculţi despre vremuri şi despre oameni pe care i-ai mai întâlnit numai în cărţi şi pe la orele de română! Conţinutul discuţiei nu a adus un element de noutate, dar personajul pe care l-am descoperit e, pentru mine, o mică minune.

Să revin la subiectul iniţial al postului: sâmbătă, duminică, luni în Barcelona. A început interesant călătoria, avionul trebuia să decoleze vineri la ora 21:00, dar când am ajuns în aeroport am constatat că avea să întârzie momentul până la ora 00:00. Am oftat mult, dupa check-in ce să tot faci în aeroportul Băneasa? Am ieşit să explorăm împrejurimile. Norocul a făcut să avem energie şi chef şi inspiraţie de-am ajuns până în Băneasa Shopping City. Am descoperit un patinoar cu foarte puţini oameni (minunat!) şi un complex comercial fain, aerisit… păcat că e la marginea lumii. Important din toată povestea asta este că am ajuns în sfârtşit la un magazin beautik, eveniment fericit la care nici nu mă aşteptam. Am descoperit acolo parfumuri cu poveşti, cred că ceva mai bogate decât cele cu care sunt obişnuită. S-ar putea să nu am un nas foarte sensibil şi nici suficient de antrenat pentru a distinge şi aprecia corect parfumurile de acolo, dar atmosfera din magazin şi tipa care vindea şi povestea căte ceva despre fiecare parfum au fost suficiente pentru a mă determina să mai calc prin magazinele lor, să mă mai documentez şi să îmi educ nasul. Atât interesant, apoi am zburat, am ajuns, am dormit.

Am început explorarea oraşului cu Fundaţia Joan Miró. Nu ştiam foarte multe despre el, dar am citit câte ceva cu o zi înainte de plecare. Frumosă colecţia, mi s-a părut ceva mai săracă decât aşteptările. Am avut ocazia de a admira şi o expozitie temporară cu lucrări de-ale lui František Kupka. Partea asta a fost şi interesantă şi educativă. Am apelat la un ghid audio în timpul vizitei şi mi-a plăcut atât de mult cum vorbea o tipă de la Pompidou despre diverse tablouri de-ale lui Kupka!… Dacă nu aş fi atât de leneşă, delăsătoare, detaşată chiar faţă de propria-mi persoană, mi-aş propune ca în timp de x ani să fiu ca ea.

În următoarea zi l-am analizat pe Picasso. Despre el ştiam câte ceva, am fost cât de cât pregătită teoretic pentru vizită. Ce mi-a rămas puternic în minte a fost sala dedicată versiunilor, schiţelor, studiilor pentru Las meninas. E interesant să ai acces la paşii pe care i-a urmat până să ajungă la un rezultat de care să fie mulţumit. E impresioanant cât de multă muncă a fost depusă. Şi la fel de impresionant e să ştii că operele din ultima perioadă a vieţii sunt rezultatul multor căutări, încercări şi împrumuturi. Am rămas, psihologic, cu gura căscată când am realizat de câtă muncă şi de ce fel de pasiune este nevoie pentru a reuşi ce a reuşit el. Şi după gânduri ca acesta încep să mă întreb cam cât sunt eu interesată de un domeniu ori altul şi realizez că sunt aproape de 0… Dar, desigur, îmi trece repede perioada în care mă compar cu marile genii.

Un alt artist cu care am făcut cunoştinţă în aceste zile este Antoni Gaudi. Alt om pasionat dincolo de limitele obişnuite de munca lui! Despre Sagrada Familia pot spune ca nu va fi gata prea curand. Ce s-a contruit pâna acum e impresionant, dar comparativ cu proiectul iniţial, mi se pare destul de puţin… E mare! E şi diferită. Are luminozitatea si grandoarea catedralelor gotice dar sculpturi moderne şi stâlpi de susţinere care vor să semene cu nişte copaci. De fapt, cam totul a fost inspirat din natură. (mda, Wow! Pe mine natura mă inspiră să mă plimb, cel mult) La Pedrera şi Casa Batllo sunt ca în fotografii. Au multe linii curbe, iarăşi, toate elementele sunt inspirate din natură. Parcul Guell e şi el mare cu linii curbe şi culori vesele. Din partea mea, ceea ce a făcut Gaudi merită un mare WOW! Şi am mai văzut chestii dar mă rezum la atât pentru că, pe de o parte îmi dau seama că deja am devenit plictisitoare iar pe de altă parte, celelalte obiective sunt aşa cum sunt prezentate în ghiduri turistice ori pe net. Trebuie să mă mai plâng de numărul mult prea mare de turişti (de ce nu stau oamenii acasă în noiembrie?! si de ce fac atât de multe fotografii??? şi de ce ocupă atât de mult spaţiu? …dislocă aer pe care eu l-aş folosi pentru respirat! Şi dacă erau atât de mulţi acum, vara cum o fi?), de frig coroborat lipsa apei calde din băile publice (după ce că afară e frig, atunci când sper şi eu la un minut de căldură, acest lucru nu se întâmplă!!!) şi de faptul că iarna se întunecă devreme (da, ştiu, e aiurea să mă plâng din cauza unui fenomen natural. Şi ce dacă? pe mine chestiile astea mă enervează şi îmi exprim enervarea!)
Şi m-am dat cu barca pe apa!!! Puţine lucruri mă fac la fel de fericită ca o plimbare pe apă şi cred că nimic nu reuşeşte mai mult de atât.

All in all, mi-a plăcut oraşul cu toate că lucrurile nu au fost cum mă aşteptam. Credeam că e un fel de Amsterdam, dar nu e. A, şi nu ştiu de ce în primele ore de plimbare mă tot gândeam la Paris. Chiar nu ştiu de ce m-au dus gândurile acolo, nu seamănă. De fapt, m-a surprins prin aceea că nu era ce credeam eu că e. E un oraş mare, frumos, cu unele străzi largi, altele înguste, cu iahturi şi ceva plajă, aglomerat, divers, clădirile sunt multe frumoase spre foarte frumoase (la întrecere cu Viena, părerea mea) şi cu multe clădiri moderne. Chiar, am rămas, nu ştiu de ce, cu impresia generală că sunt multe chestii în construcţie acolo.