Învaţă de la toate

Acum ceva luni am cumpărat de la un anticariat o carte de poezie nordică modernă. Încă n-am citit-o dar, în timp ce o răsfoiam, am găsit printre paginile ei o foaie decupată dintr-o revistă (cred), foaie pe care stă scrisă o poezie simpatică. Şi eu acum am de gând sa transcriu aici fix conţinutul foii cu pricina. Enjoy!

Învaţă de la toate

Învaţă de la apă să ai statornic drum.
Învaţă de la flăcări ca toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi.
Învaţă de la stâncă tu neclintit să crezi.
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui.
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci,
cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate că toate sunt surori
cum treci frumos prin viaţă cum trebuie să mori.
Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat.
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi.
Învaşă de la ape să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stancă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti.
Învaţă de la stele că-n cer sunt numai oşti.
Învaţă de la greier, când singur eşti să cânţi.
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor.
Învaşă de la toate că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci
Să-nveţi, din tot ce piere, cum să trăieşti pe veci.

(Din lirica norvegiană-universală)

Revelaţie

Cred că am reuşit să îmi dau seama ce are muzica aşa-zisă clasică (sau cultă, cum îi spunea profu’ de muzică din liceu… în orice caz, cred că ştie toată lumea la ce mă refer) deosebit: ne face mai buni. Chiar cred că oamenii ar deveni mai buni, mai calzi, mai deschişi, mai apropiaţi unii de alţii, mai dispuşi să sară în ajutor, mai frumoşi, în ultimă instanţă, dacă această muzică ar fi mai ascultată mai des.

Concertul… si eu

Astazi am esuat iarasi in incercarea mea de a ma trezi la timp pentru cursuri (nici de la 16:00 nu as fi putut sa ajung…) dar cand, intr-un final, m-am trezit, am decis ca trebuie sa ies din casa, altfel riscam sa mucegaiesc. Si am iesit fara sa stiu incotro ma indrept. Am constat ca e frig, de cafenele n-aveam chef, am decis sa merg in Mall-ul de langa casa. Si acolo… m-am plimbat prin diverta cautand ceva anume, n-am gasit… m-am scarpinat in cap si am decis ca ma duc la film. Habar n-aveam ce filme sunt, cand sunt si daca sunt. Am nimerit la Concertul regizat de Radu Mihaileanu. N-am mai plans si ras atat de mult si de sincer la un film de… dintr-o viata anterioara probabil. Da, am bocit mai mult la Lista lui Schindler si sigur am ras mai mult la Madagascar sau Shrek. Dar un film care sa-mi dea alternativ cele doua stari n-am mai vazut! (adevarul e ca nici nu ma uit la foarte multe filme) De fapt, n-am mai vazut nimic de genul asta. Bine, il ajuta mult si coloana sonora (duh!!!), dar asta nu inseamna ca e mai putin impresionant. Il recomand oricui si oricand. Nu garantez partea cu plansul, dar de ras sigur rade toata lumea.
Si cum eu sunt eu, cand am ajuns acasa m-am hotarat ca imi iau casti maine. Nu se mai poate asa, am nevoie de sunet de calitate. Oricum in ultimele doua saptamani mi-am rasfatat latura artistica si ziua de astazi m-a facut cumva sa ma hotarasc. Dar nu era suficient… mi-a dat prin minte ca as putea sa incep sa invat sa cant la vioara. Am apelat la prietenul meu google sa vad cam ce profesori ar fi, cam cat costa o vioara (am mai trecut printr-o pasa asemanatoare cu pianul… ma decisesem si asupra modelului, mai ramanea doar sa strang bani si sa ma mut singura – suficient timp sa termin si conservatorul, deci) etc. Stiam ca e un intrument greu de care se lasa multi dar atatea descurajari pe forumuri m-au demoralizat total. Eu nu inteleg cum pot unii sa spuna “n-ai sa reusesti” cu atata usurinta. Parca nici lui Sisif nu i-as spune asa, de la obraz, ca se chinuie degeaba, cu atat mai mult nu as descuraja un derutat care nu stie pe ce cai vrea s-o apuce. Mmm.. altii nu sunt ca mine. Una peste alta, m-am decis: mai tarziu ca acum nu am timp. Vine sesiunea… trebuie sa strang bani… si, ma rog, eu am un talent rar de a renunta la lucruri inainte de a ma apuca de ele. Probabil in mintea mea sunt un fel geniu capabil sa faca orice din moment ce m-am inchipuit si inginer si artist si avocat si comandant de nava si… cate si mai cate! O sa ma maturizez eu intr-o zi… poate.

P.S. Nu vreau sa se revolte nimeni de comparatia cu Madagascar si Shrek. Ma refeream strict la cantitatea de ras. In plus, oricum nu am pretentia ca ma pricep la filme… chiar… regizor nu am vrut sa fiu pana acum. Ciudat.

Barcelona

… O să povestesc imediat şi despre cum au fost ultimele câteva zile pt mine dar vreau să încep cu o poveste despre ultimele câteva minute pentru că au fost frumoase. M-am uitat pe TVR1 la o emisiune cu Johnny Răducanu. Trebuie să recunosc că nu prea am avut răbdare să îl ascult până astăzi. Dar asta nu e genul de revelaţie care să producă regrete. Am constatat că îmi place felul în care vorbeşte (o română simplă, cu expresii, cu proverbe, folosind cuvinte ca “mâţă” alături de care mai scapă câte o frântură de franceză sau de engleză), ceea ce spune, mi-a plăcut şi pentru că uneori mi s-a părut că seamănă cu dirigintele meu din liceu. E fascinant să asculţi despre vremuri şi despre oameni pe care i-ai mai întâlnit numai în cărţi şi pe la orele de română! Conţinutul discuţiei nu a adus un element de noutate, dar personajul pe care l-am descoperit e, pentru mine, o mică minune.

Să revin la subiectul iniţial al postului: sâmbătă, duminică, luni în Barcelona.