Frustrări

E teribil de frustrant să îţi fie relativ foame, să te apuci de gătit, să terimini peste 45 de minute (când îţi este deja foarte foame) şi atunci să te afli în situaţia de a mânca ceva la limita comestibilului. Am petrecut timp în bucătarie şi am câştigat doar experienţă care îmi va folosi data viitoare: trebuia să pun mai multă sare, cartofii trebuiau lăsaţi mai mult, am pus prea mult unt, tigaia era prea mică, în primă fază flacăra a fost prea puternică, apoi prea slabă, ceapa trebuia lasată mai mult… şi cred că ar mai fi câte ceva dar doar astea sunt greşelile pe care le-am sesizat eu. Unde mai pui că îmi miros mâinile a mâncare? (Şi da, evident că m-am spălat pe mâini. De multe ori. Cu mult săpun. Ba chiar şi cu detergent de vase.)
O altă frustrare de-a mea, mai veche de data asta, e că nu am stat suficient timp în Musée d’Orsay. Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât îmi vine să-mi dau palme. Am stat 1000 de ani în faţa a am şi uitat ce iar pe lângă Millet, Manet, Courbet am trecut repede. Nemaivorbind de pointilişti şi ce mai era pe la acelaşi etaj. Le-am văzut dar n-am apucat să mă uit la ele. Şi Primăvara, chiar. Care poate fi găsită şi într-un post mai vechi de-al meu. Era acolo, am stat în faţa ei şi mă oftic când mă gândesc că nu am avut timp să mă uit la fiecare frunză. Am fotografiat mental doar ansamblul şi am reţinut diferenţele dintre ceea ce este şi ceea ce-mi imaginam eu (coţul din stânga sus nu e la fel de luminos în realitate). All in all, ne-au cam dat afară. Închideau. M-au supărat. Chiar, cum să închizi la ora 18:00?!
Şi mai e frustrant să te uiţi la ceas şi să vezi ca e 06:32 când tu ai vrea sa fie 01:30 maxim.